10 Ianuarie 1803
O marturie privitoare la niste reparatii facute manastirii Stavropoleos
Prin prezentul nostru inscris de marturie, noi subsemnatii negustori din launtrul si din afara hanului Stavropoleos, facem cunoscut cu credinta si netagaduire ca in urma darimarii odailor manastirii Stavropoleos din pricina cutremurului ce a avut loc la 14 octombrie 1802 in Bucuresti, noi rugind si indemnind pe Timotei, egumenul manastirii Stavropoleos sa innoiasca manastirea, iar noi obligindu-ne de bunavoie sa ajutam cu ce vom putea si chiar si cu bani imprumut. Cu aceste rugaminti si fagaduieli pe care le-am facut lui Kir Timotei, acesta s-a invoit la recladirea manastirii Stavropoleos, avind nadejde in ajutorul slavitilor Sfinti Voievozi.
De aceea, dam marturie adevarata si neindoielnica pentru numita manastire atit cit priveste numarul de ferestre cite le avea in partile din afara, cit si in ceea ce priveste apele curgatoare ale odailor, dind marturia noastra de fata cu frica de Dumnezeu, cu cugetul si sufletul curat ca, inspre partea raposatului vornic Grigorascu Grecianu erau sapte ferestre si ca apele curgeau, de la inceput, de acolo, si ca aceste odai din acea parte, dupa cum am spus, le-a facut raposatul vornic, in urma cu cincizeci de ani, cind mai traia si raposata vorniceasa, iar inspre partea metohului episcopiei Buzaului erau sase ferestre, iar apele acoperisului curgeau tot de acolo, de cind a fost cladit hanul Stavropoleos, iar cind Episcopia a cumparat locul boieroaicei vornicese au gasit numitele ferestre si apele curgind asa dupa cum am spus mai sus. Si cunoscind acestea, noi marturisim cu frica de Dumnezeu si semnam cu propria mina inscrisul de fata, cu putere si de netagaduit la orice judecatorie si a fost dat in miinile egumenului Kir Timotei ca sa fie drept marturie a adevarului si pentru incredintare.
1803 Ianuarie 10, Bucuresti
Ioannis Kotopulis, marturisesc ; ……… ; Nicolae Cretianu stolnic, martor
Hristodulos Vlados (?), marturisesc
Anastasios Kotopulis, marturisesc
Anastasios Gheorghiu Spanes, marturisesc
Gheorghios Scumbis (?) marturisesc
Hristos Dungu (?) martor
Hristodulos Kasiris. marturisesc
Spiros Tzamarias (?), marturisesc
Ioan ………. , marturisesc